AIKIDO-MODELARE

 

 

AIKIDO – cale de modelare a comportamentului uman

„AIKIDO-ul nu este un sport, este o ARTĂ!”

  Aikido-ul nu se identifică cu un sistem care are reguli şi ierarhii standardizate şi care urmăreşte permanenta clasificare a celor ce fac parte din el după o anumita tipologie bine definita.

Aikido-ul este o învăţătură, reprezentând pentru cel care practică această Artă Marţială o alegere, o opţiune de viaţă.

Definit clasic ca fiind o Artă Marţială japoneză ce sintetizează tehnici marţiale şi principii filosofice, realizând o împletire a lor, Aikido-ul reprezintă pentru practicanţii adevăraţi UN MOD DE VIAŢĂ.

Fondatorul său, O-Sensei Morihei Ueshiba, a gândit Aikido-ul ca un mod eficient de autoapărare, bazat pe utilizarea tuturor energiilor umane, fizice şi psihice, şi având ca scop final declarat intrarea în armonie a practicanţilor cu tot ceea ce îi înconjoară. De aceea, Aikido-ul este cunoscut ca fiind „Calea păcii şi a armoniei”.

Această Artă Marţială urmăreşte armonizarea apărării şi atacului, principiul său de bază fiind principiul echilibrului universal al celor două forţe contrare şi complementare : forţa negativă Yin şi forţa pozitivă Yang.

Prin mare, acest principiu al echilibrului contrariilor se regăseşte în toate tehnicile Aikido-ului, concretizându-se în adaptarea apărării la tipul atacului ( fizic sau spiritual) şi urmărindu-se, totodată, ca cel care se apără să înveţe să folosească energia adversarului pentru a-l imobiliza.

Se remarcă faptul că nu se urmăreşte distrugerea adversarului, ci înţelegerea cu acesta, armonizarea dintre cele doua forţe contrare. Această atitudine derivă şi din una dintre cele mai importante reguli din Aikido : respectarea de către practicant, prin tot ceea ce face, a principiilor armoniei, nonviolenţei, iubirii.

Prin Aikido se învaţă modul în care, în timp, poţi obţine beneficii datorită gândirii pozitive şi modul în care te poţi schimba prin iubire. Practicanţii adevăraţi sunt conştienţi de posibilitatea de a-şi modela propriul comportament, cunoscând faptul că ceea ce ţine de caracterul lor reprezintă suma tuturor acţiunilor pe care le întreprind şi, prin urmare, ei caută să desfăşoare cât mai multe acţiuni pozitive, constructive.

Toate tehnicile din Aikido se bazează pe legile armoniei universale şi, din acest motiv, elevul trebuie să ţină cont de principiile de morală şi etică pe care le promovează această Artă Marţială. In caz contrar, el nu îşi va găsi locul în Dojo-ul de Aikido şi, din păcate, nu va cunoaşte beneficiile rezultate din eliberarea de stresul cotidian şi găsirea echilibrului interior atât de necesar. Prin antrenamentele de Aikido se învaţă, pe de o parte, o metoda eficientă de autoapărare, iar pe de altă parte, se dezvoltă capacitatea elevului de a face faţă tuturor situaţiilor din viaţă prin stăpânirea corpului şi spiritului, a energiilor fizice şi spirituale” Ca urmare a cunoaşterii legilor armoniei şi echilibrului, un practicant de Aikido este o persoana sigură pe ea, care ştie că problemele vieţii nu trebuie să-i provoace teama, ci să o mobilizeze să le găsească soluţii, este o persoană care ştie că în viaţă există atât urcuşuri cât şi coborâşuri, dar , indiferent de ceea ce se întâmplă, valoarea sa ca individ nu se modifică. Însă, pentru a ajunge la un asemenea nivel, elevul trebuie să participe cu conştiinciozitate la antrenamente, să fie modest şi să ţină conte de ce se cere de la el. Şi nu va putea face toate aceste lucruri decât dacă va practica Aikido-ul cu dăruire şi dacă va crede cu adevărat în ceea ce face.

Dăruirea şi credinţa practicantului sunt dovedite de RESPECTUL cu care tratează el această Artă Marţiala, respect ce se reflectă în toate acţiunile sale din cadrul Dojo-ului, dar mai ales în cele din afara acestuia” Elevul trebuie să înţeleagă că Aikido-ul este un lucru foarte serios, iar dacă vrea să-l practice bine, este nevoie ca el să muncească foarte mult. El trebuie să conştientizeze faptul că pentru a progresa este nevoie de muncă multă, dăruire totală la antrenamente, sinceritate şi cooperare cu partenerul. Dacă în timpul antrenamentelor elevul munceşte cu sinceritate şi dăruire, Aikido-ul îi va schimba viaţa, fiindcă va determina modificarea propriului său comportament. Lucrând cu seriozitate în Dojo, căutând să fie cât mai atent şi să facă fiecare lucru cât mai corect, practicantul de Aikido va ajunge să trateze cu aceeaşi seriozitate şi restul aspectelor din viaţa sa.

De asemenea, dacă în Dojo se munceşte cu plăcere ( sau se învaţă cum se poate munci cu plăcere ), în mod inconştient, elevul ajunge să dea totul din el, învaţă să profite de antrenamente şi, treptat, îşi depăşeşte propriile bariere. In momentul în care practicantul trece de limitele pe care şi le cunoaşte, el face, de fapt, paşi mari în propria sa viaţă. Pentru a putea da totul la un antrenament, elevul trebuie sa fie INDEPENDENT, în sensul de a fi foarte concentrat asupra a ceea ce trebuie să facă şi, pe de o parte, să nu îl mai preocupe grijile şi problemele din „afară”, din viaţa sa cotidiană, iar pe de altă parte, să nu piardă timpul uitându-se în stânga şi în dreapta, urmărind tot ceea ce fac ceilalţi. Acest ultim aspect nu exclude, însă, posibilitatea ca practicantul să urmeze un anumit model. Din contră, e bine sa-şi caute şi sa-şi găsească un model de urmat ( atât in Aikido, cât şi în viaţă ). El trebuie să se compare mereu cu acel model pentru a vedea dacă a progresat sau nu, pentru a-şi impune noi limite pe care să şi le întreacă singur in viitor.

Un alt aspect pe care trebuie să-l respecte un practicant serios de Arte Marţiale vizează unul dintre cele mai importante principii din Aikido : principiul lucrului bine făcut . Elevul trebuie să înveţe să termine tot ceea ce a început, să nu mai lase nimic neterminat. Pentru a putea persevera pe calea „lucrului bine făcut”, practicantul de Aikido trebuie să caute să -şi dezvolte mintea, capacitatea de a fi ordonat, capacitatea de a avea control asupra sa şi asupra lucrurilor din jurul său, dar mai trebuie să caute să-şi învingă şi propria lene, propria inerţie.

MINTEA este totul: ea comandă corpului şi, folosind-o, elevul se poate schimba şi poate accelera procesul său de învăţare. Daca un practicant de Aikido ştie cine este şi ce poate, el nu numai că-şi intuieşte drumul, dar ştie şi la ce sa se aştepte de la el însuşi, mergând pe calea pe care a ales-o. În aceste condiţii, el poate deveni mai bun atât ca aikidoka, cât şi ca om. In ceea ce priveşte ORDINEA, elevului trebuie să-i fie foarte clar tot ceea ce are de făcut în Dojo ( mişcările, poziţiile, principiile ce trebuie respectate ), astfel încât să simtă el însuşi că are totul în ordine în mintea sa şi cu corpul său. Astfel, având în minte ( ordonat ) tot ce ţine de antrenament, elevul se va simţi mult mai sigur pe el şi, automat, va deveni mai relaxat şi mai receptibil la informaţiile pe care trebuie să le asimileze. Din modul in care practicantul simte sau nu ca are totul in ordine decurge şi modul în care acesta simte sau nu ca deţine CONTROLUL asupra lucrurilor. Firesc este ca un practicant de Aikido să facă lucrurile având control asupra lor ( atât în Dojo, cât şi în afara lui). Astfel :

• – când se luptă, el trebuie să aibă control asupra adversarului;
• – când lucrează, trebuie să aibă sub control nu numai situaţiile, ci trebuie să ajungă să ţină şi oamenii sub control;
• – când învaţă ceva nou, el trebuie să se relaxeze şi să simtă cum începe să controleze procesul de asimilare a cunoştinţelor

Cind ma refer la “control”, am in vedere o perspectiva flexibila a acestuia in sensul de adaptare permanenta la situatia dinamica pe care o reprezinta lupta si extrapoland la situatiile din viata de zi cu zi, unde sentimentul de a controla situatia ne permite sa facem alegeri bazate pe analiza nu pe reactie instinctiva.

Pe lângă toate acestea, pe parcursul practicării Aikido-ului, elevul trebuie să caute mereu să-şi învingă propria inerţie, să iasă din amorţeală şi să renunţe să mai fie comod. Chiar daca îi este greu să se lupte cu lenea, cunoscând faptul că antidotul ei e hărnicia, el va trata cu seriozitate aceasta problema şi îşi va depăşi propriile bariere.

Învingându-şi inerţia, practicantul demonstrează că tratează antrenamentele de Aikido cu seriozitate şi cu sinceritate. În acest moment, este clar că el a înţeles ca nu e suficient să vii la antrenamente, ci mai trebuie să şi lucrezi serios. Daca la fiecare antrenament elevul nu face lucrurile puţin mai bine decât la antrenamentul anterior, dacă le face la fel ca înainte sau chiar mai prost, atunci el îşi încetineşte mult procesul de învăţare. Pentru a înainta pe calea Aikido-ului, e necesar ca practicantul să caute să fie mai bun la fiecare antrenament, să nu lase „pe mâine” ceea ce poate face azi, respectând astfel şi principiul care cere să dai totul „aici şi acum”.

Atenţia acordată propriului comportament nu trebuie să înceteze la sfârşitul antrenamentului şi la ieşirea din Dojo. Practicantul de Aikido nu trebuie să ignore în afară” principiile pe care le respectă in Dojo, iar acest lucru este uşor de realizat de către el dacă, într-adevăr, participă total la antrenamentele obişnuite – fără să conştientizeze acest lucru în mod distinct, el ajunge sa fie la fel de serios şi de sincer în toate acţiunile sale. Datorita complexităţii sale, Ajkido permite practicantului să ajungă aproape fără să vrea să-şi realizeze un echilibru între corp şi spirit, urmarea fiind dezvoltarea unei personalităţi armonioase. Treptat, fiecare elev ajunge să treacă totul prin propriul său filtru, să analizeze singur situaţiile şi faptele de viaţa, fără să se mai ia după „ceea ce zice lumea”. Nu se mai lasă influenţat de oricine, îşi lărgeşte orizontul şi-şi modifică întregul stil de viaţă. Practic, elevul are alte aspiraţii şi evita să mai aibă multe contacte cu oamenii limitaţi ; nu se mai lasă „‘dus de val” şi învaţă să aprecieze fiecare moment al vieţii sale. Un adevărat practicant de Aikido ştie să se bucure de tot ceea ce face: de antrenamente, de munca sa zilnică, de fiecare problemă ce se iveşte în viaţă. In fapt, un aikidoka nu se sperie de problemele ce apar, ci caută să se folosească de ocazie pentru a găsi o soluţie pentru a le rezolva. El ştie să nu lase să treacă pe lângă el ocaziile pe care le oferă viaţa. Se foloseşte de ele pentru a face ceea ce trebuie.

Un aikidoka ştie că totul este posibil, că totul se învaţă, pentru ca, practicând Aikido, el descoperă modalitati de a fixa obiective realiste. Nu se mai plânge de nimic, ci se bucură de tot ceea ce îi oferă viaţa de zi cu zi, găsindu-şi propriul echilibru şi armonizându-se cu restul Universului. Astfel, marele câştig al celui ce practică Aikido îl reprezintă transformările ce au loc în felul său de a fi şi de a privi lucrurile, în modul sau de a primi ceea ce îi oferă viaţa şi de a acţiona, precum şi în felul în care el învaţă să-şi realizeze un anumit echilibru şi să şi-l păstreze. Căutându-şi locul său în lume, în Univers, el se descoperă pe sine însuşi altfel de cum se ştia, intră în armonie cu tot ceea ce îl înconjoară şi realizează lucruri pe care omul obişnuit din ziua de azi, stresat şi limitat din cauza permanentelor sale probleme, speră să le obţină cumva, cândva, dar nu depune nici un efort pentru a se schimba şi pentru a construi câte ceva prin iubire şi folosind gândirea pozitivă. De aceea, devin practicanţi adevăraţi de Aikido numai oamenii care nu sunt limitaţi, care se caracterizează prin complexitate şi seriozitate. Oamenii care înţeleg că echilibrul şi armonia se găsesc numai dacă le cauţi cu adevărat, că acestea se obţin prin eforturi, şi că, pentru a le dobândi, sunt necesare cunoaşterea şi înţelegerea legilor Universului din care facem parte cu toţii.