AIKIDO – STEVEN SEGAL

AIKIDO-STEVEN SEGAL
Ce este Aikido?

Seagal Sensei: Aveţi câţiva ani la dispoziţie? Aikido devine mult mai complicat în stadiile avansate.Teoretic se bazează mai mult pe armonie decât pe blocaje, lovituri de pumn sau de picior. Permitem celuilalt să atace şi folosim atacul împotriva lui, devenind una cu mişcarea adversarului, folosind puncte anatomice vulnerabile, blocaje ale încheieturilor, proiectări şamd. Într-o situaţie de viaţă şi de moarte, tehnica devine şi mai dificilă. Adesea atacatorul creează singur această situaţie, cu cât atacă mai puternic, cu atât se loveşte mai rău. Aceste tehnici funcţionează pe oricine, dar trebuie să le înveţi temeinic. Aikido nu este o artă uşor de stăpânit.

De ce aţi studiat Aikido în loc de Karate?

Sensei: Am început să practic Karate în căutarea unui maestru care să mă poată iniţia în latura mistică a artelor marţiale. Persoanele cu care am studiat Karate nu au fost în stare să îmi satisfacă această nevoie. Aşa am descoperit Aikido-ul şi am citit câteva din conferinţele lui O-Sensei, iar apoi l-am văzut în acţiune.

Cu ce maeştri aţi studiat Aikido?

Sensei: Am fost de câteva ori în Japonia pe când eram tânăr şi l-am văzut pe Tohei Sensei pe când era încă afiliat la Hombu Dojo. Am studiat cu mulţi maeştri pe care nu îi ştiţi şi de care nu cred că aţi auzit. De la Isoyama Sensei la Abe Sensei. O mână de oameni din care cea mai mare parte sunt morţi.

A existat în practica dv. vreun punct de cotitură, în care aţi simţit că faceţi progrese notabile?

Sensei: Da. Vreme de şase ani am practicat cam opt ore pe zi în Japonia, ceea ce e destul de mult. Ajunsesem la o fază de platou în care aveam senzaţia că mă lovesc de un prag pe care nu îl puteam depăşi. Voiam să transcend aspectul fizic din Aikido. Încercam să fac câte ceva din lucrurile pe care le-a făcut Osensei la vremea lui, fără să ajung undeva; probabil pentru că încercam prea îndârjit. Într-o bună zi, am fost la  Kameoka în provincia Ayabe şi am început să mă antrenez cu câţiva din maeştrii spirituali ai lui Osensei; am început să petrec mai mult timp în marginea aspectelor mistice din Aikido. În primele şase luni am făcut în acest fel progrese însemnate şi modificări profunde la nivel de tehnică.

De ce sunt atât de puţini discipolii lui Osensei care consideră importante aspectele mistice ale tehnicii?

Sensei: O-Sensei folosea un dialect foarte vechi numit Tanabe. Există un loc în munţi, o zonă unde se vorbeşte acest dialect, extrem de dificil de înţeles. Obişnuiam să vorbesc cu ceilalţi practicanţi şi să îi întreb ce spunea O-Sensei. Cel mai adesea răspundeau: “ah, iar vorbeşte despre Dumnezeu, religie şi alte tâmpenii; uită acest nonsens şi învaţă să te lupţi.” Cam asta era atitudinea generală. Şi totuşi, abia când am început să studiez şi să cultiv latura religioasă cu câţiva din preoţii care l-au învăţat şi pe O-Sensei, am început să înţeleg Aikido pentru prima oară. Aikido nu se reduce la waza.

Au fost traduse în engleză aceste învăţături mistice ale lui Osensei?

Sensei: O-Sensei a fost preot într-o confesiune religioasă numită Omoto-kyo. Au ceva materiale în engleză, dar nu cred ca le puteţi găsi în Statele Unite, îmi pare rău.

Am auzit multe despre Aikido-ul de tip dur sau blând, ne puteţi spune care e diferenţa?

Sensei: O-Sensei vorbea adesea despre Go-ju-ryu – cercul, pătratul şi triunghiul. Aikido trebuie să le conţină pe toate. Mişcarile de bază la început sunt foarte pătrate, dacă mă pot exprima astfel, mai colţuroase să zicem, neşlefuite. Când ajungi la un nivel intermediar, pătratul e în continuare acolo, dar începe să se manifeste şi triunghiul în mişcări. Iar când ajungi la un nivel avansat, vezi mai tot timpul mişcări circulare. Dar pătratul este în continuare prezent.

Folosiţi vreodată Ki-ai în tehnici? Nu cred că v-am auzit vreodată.

Sensei: Nici nu cred că v-aţi dori. Ki-ai este foarte eficient, iar dacă îl aplici corespunzator poţi paraliza adversarul.

Există o poziţie corectă pentru a începe?

Sensei: Când cineva se apropie de tine şi are de gând să îţi facă ceva, stai cum te simţi mai stabil pe picioare şi faci ce ai de făcut. Ideea este că dacă eu stau în hanmi pe partea stânga si cineva se apropie, e greu de crezut că mă va ataca pe partea lui dreapta, pentru că faţa lui va fi chiar în pumnul meu. În orice caz, nu poţi anticipa, ideea este să te goleşti de idei preconcepute şi să fii pregătit pentru orice.

Care credeţi că este cel  mai important aspect sau principiu la nivel de tehnică?

Sensei: Aş zice că “irimi” e cel mai important.

În Aikido te antrenezi pur şi simplu ca să ştii să te baţi sau e vorba de situaţii de viaţă şi de moarte?

Sensei: Diferenţa dintre o luptă reală şi lupta pe tatami e aceeaşi ca diferenţa dintre faptul de a înota în ocean sau la piscină.

Tehnica se bazează pe faptul că celălalt atacă şi intră în sfera ta cu tot corpul sau nu neapărat?

Sensei: E adevărat acest lucru, cel puţin la nivel de începător. Dar în stadiile avansate de Aikido nu mai contează.

Nici măcar dacă e vorba de un pumn ca la box?

Sensei: Chiar deloc. Nu mai contează dacă adversarii stau pe loc sau fug de mine, sau dacă stau acolo şi fac sărituri pe loc. Dacă eu consider că trebuie să pun capăt unei situaţii, am să vin eu după tine, poţi să stai unde vrei. Acesta e nivelul avansat de Aikido. Nu am nevoie să mă ataci tu mai întâi. Te poţi face că dai cu pumnul de la un metru, poţi să faci ce vrei.

Să înţeleg ca Aikido poate fi şi agresiv?

Sensei: Să vă spun un secret. Când cei care practicau cu O-Sensei îl atacau la antrenament, se temeau ca de moarte. Du-te şi întreabă centurile mele negre dacă li se pare floare la ureche să mă atace atunci când ne antrenăm. Nu e chiar o joacă. Să zicem că sunt într-un restaurant şi cineva scoate un pistol şi ia câţiva oameni ostatici. Dacă nu am la rândul meu pistol, nu o să stau acolo aşteptând să mă ciuruiască. Trebuie să fac ceva urgent, trebuie să cunosc tehnici prin care să ajung la el, iar irimi tocmai în asta constă. Faptul de a acoperi spaţiul dintre mine şi el cât mai rapid este de fapt irimi. Aceasta e însă doar una din numeroase tehnici. Dacă le aplici rapid şi eficient, iar adversarul nu se mişcă odată cu tine, o să încaseze nişte lovituri. Pentru că sunt dureroase şi se va lovi rău. Dacă nu ştie să se mişte odată cu tine, aşa cum face un uke la sală, atunci se va lovi destul de urât.

Ar putea o persoană handicapată să practice arte marţiale?

Sensei: Depinde cât de rău e afectată şi ce membre ale corpului suferă. Dacă îţi poţi folosi mâinile şi braţele, poţi face Aikido aproape la fel de bine ca mine. Ideea e că celălalt trebuie să vină la tine, de vreme ce tu nu prea ai cum să ajungi la el. Odată realizat acest lucru, mişcările braţelor sau ale bazinului sunt aceleaşi. Într-un anumit sens poţi deveni chiar foarte bun. Ştiu doar că în perioada în care eram lovit rău mi-am învăţat tehnicile cum trebuie pentru că nu mă puteam mişca.

Persoanele de 55 sau 65 de ani pot practica Aikido?

Sensei: Am vazut oameni în vârstă de 70 de ani antrenându-se în Japonia şi oameni de 60, 70 de ani care se antrenează aici.

Puteţi explica conceptele de zanshin şi mushin?

Sensei: În artele marţiale sunt multe concepte. Aş putea scrie o carte sau vorbi câteva ore pe tema asta. Nici nu are sens să mă apuc să vorbesc în 5 minute, dar o să vă spun câte ceva despre mushin, pentru că l-am amintit mai devreme. Mushin înseamna să îţi goleşti mintea, o stare de vigilenţă lipsită de gânduri. E un concept foarte important în artele marțiale. Cand Yagyu Tajima no Kami şi alţi maeştri mushin vorbesc despre acest concept, ei vorbesc despre reflecţia perfectă a ceea ce este. Am ţinut cursuri pe tema asta. E o poveste lungă. Iată o analogie: reflecţia lunii pe apa unui lac. Când luna reapare printre nori şi vântul suflă, suprafaţa lacului se modifică, apar valuri iar imaginea lunii este distorsionată. Acum faceţi analogia între această imagine şi mintea proprie. Când ai gânduri în minte, totul e distorsionat, percepţia este modificată. Pentru a putea deveni una şi a înţelege şi simţi totul aşa cum este, trebuie să îţi goleşti complet mintea, să fii complet calm. Acesta este mushin.

Care e relaţia dintre Budo şi  Aikido?

Sensei: Sunt unul şi acelaşi lucru.

Există oarecare confuzie pe tema asta, pentru că avem de a face cu o serie întreagă de tendinţe şi atitudini faţă de Aikido de la o artă marţială blândă la una letală.

Sensei: Sunt deviaţii inofensive şi ridicole. Bugei, dacă stai să te gândeşti, Budo, dacă te uiţi la caligrafia originală în chineză şi o analizezi, înseamnă să opreşti războiul. Deci Budoka este de fapt un heihoka, un razboinic pentru pace, un om al păcii. Trebuie să fii puternic pentru a pune capăt războiului, altfel declară alții război împotriva ta şi eşti neajutorat. Înţelegeţi? În Budo există yin şi yang, există aceste elemente, Tate to yoko no ito, izu no mitama to mizu no mitama. Aceştia sunt termeni Shinto. Yoko no ito înseamnă lună, feminin, apă, iubire, puterea de a ierta, puterea iubirii. Tate no ito înseamnă soare, elementul masculin, focul, puterea de a lua o decizie. Acela e momentul în care nu mai ierţi, puterea de a tăia. Aceste două elemente trebuie să traiască în interiorul tău în armonie perfectă, altfel eşti dezechilibrat, ceea ce ar însemna să distrugi în acelaşi timp şi esenţa Budo-ului. Trebuie să ai capacitatea de a lua decizii, de a tăia, de a ucide, şi în acelaşi timp trebuie să poţi iubi, ierta, să fii tolerant. Iar acestea trebuie să lucreze împreună, dar Budo e toate aceste lucruri, iar Aikido este una din milioanele de arte marţiale de sub umbrela Budo, înţelegeţi?

Ce putem face noi ca practicanţi, pentru a îmbunătăţi situaţia politică a Aikido-ului în lume?

Sensei: Din păcate numeroşi instructori de Aikido sunt mai preocupaţi de cine e mai tare şi cine are mai mulţi elevi. În Aikido nu contează cine e mai bun. Nu conteaza cine are sau nu dreptate, sau cine are mai mulţi elevi şi tatăl cui e mai grozav. Cui îi pasă? Nimic din toate astea nu contează, nu are nimic de a face cu Aikido. Ceea ce contează cu adevărat e faptul de a încerca cu toţii să ne ajutăm reciproc, pentru a deveni mai buni ca fiinţe umane. Fiecare stil este binevenit, nimeni nu e mai bun decât celălalt. Încercaţi să vă concentraţi asupra aspectelor filosofice şi spirituale din Aikido, nu vă pierdeţi vremea cu întrebări de genul cine este afiliat cu cine.

Sensei, mă interesează Kotodama, ne puteţi explica semnificaţia acesteia?

Sensei: Ei bine, e ca şi cum ai încerca să explici budismul, creştinismul sau orice altă cale mistică. Mi-ar trebui câteva săptămâni să vorbesc despre Kotodama, ca să am senzaţia că am explicat termenul satisfăcător. Kotodama e până la urmă puterea sunetului; sunet sacru şi sunet profan. Dacă îmi permiteți să folosesc puțin Sensei-ul vostru, pe măsură ce el vrea să mă lovească cu pumnul (Wada Sensei lovește cu pumnul iar Seagal Sensei emite un “kiai”), eu fac asta. Nu e un cuvânt, ceea ce a simțit el este un sunet. L-a simțit aici (arată către inimă) și aici (arată către cap). Unii din voi l-au simțit, alții nu. Puterea sunetului poate fi folosită în variate moduri, dar kotodama cuprinde atât cuvinte sacre cât și cuvinte profane în sunete. Kotodama poate fi folosit pentru a vindeca sau a ucide, ca orice altă formă de magie – poate fi folosit în ambele moduri.

Puteți descrie modul în care vă concentrați la o persoană atunci când vă pregătiți pentru o tehnică? Am sentimentul că treceți printr-un proces foarte exact în acest sens.

Sensei: E un ciclu. Când explic, e vorba doar de poziția corpurilor noastre. Când demonstrezi practic și realizezi tehnica, trebuie să te aduni pentru a putea aduce energia la un punct culminant. Practic tu controlezi adversarul, le absorbi “ki”-ul, îi absorbi de la distanță și îi aduci la tine. În acel moment poți face absolut ce vrei, e precum fulgerul. Onisaburo – care așa cum știți, a fost maestrul spiritual al lui OSensei – a scris faimosul Kanji ku kaminari, care înseamnă “Budo e precum fulgerul.” O culminare de electricitate și putere între cer și pământ, asta e de fapt Bugei (artele marțiale).

Cum ar trebui să se pregătească uke pentru așa ceva?

Sensei: Uke nu ar trebui să se gândească la nimic în mod special, nici măcar la ukemi. Ar trebui să se concentreze exclusiv asupra atacului. În stadiile avansate nu te mai gândești nici măcar la atac, ataci pur și simplu.

Care este interpretarea dv. pentru Musubi?

Sensei: Două lucruri se întâlnesc spre a deveni una, simplu.

Precum relația dintre uke și nage?

Sensei: E și acesta un exemplu, dar pot spune musubi în 15 milioane de feluri, ca și cuvântul “marriage” în engleză. Musu înseamnă a deveni una, a aduce laolaltă.

Puteți vorbi despre respirație în raport cu tehnica?

Sensei: De fapt nu respir. (Alege pe cineva drept uke). Nu o să-l proiectez, nu voi face nici o tehnică. (Elevul atacă). Puteți vedea unde am încetat şi unde am reînceput să respir? Probabil că nu. Eu nu respir niciodată în timpul unei confruntări. Atunci când practic atacul multiplu cu 3,4, 5 persoane simultan, respir foarte subtil trecând de la unul la altul. Aşa procedez eu. N-aş zice că maestrul vostru face la fel.

De ce procedaţi aşa?

Sensei: Pentru că, în cazul meu cel puţin, punctul culminant al puterii e în poziţia în care aduc totul laolaltă. E mai mult un fel de expiraţie, dacă vreţi: inspiri când preiei mişcarea adversarului şi după ce ai preluat controlul nu mai poţi inspira, pentru că te poate penetra şi eşti vulnerabil.

Sensei, am citit câte ceva despre mushin şi atitudinea corectă atunci când eşti nevoit să lupţi – să nu o iei la sănătoasa, dar nici să nu instigi la bătaie, ci să aştepţi deschis, fără prejudecăţi. Există exerciţii concrete în acest sens?

Sensei: Cred că meditația, înțelegerea faptului că atunci când devii una cu tot ceea ce este, generezi o sferă, ca o oglindă, care este o reflectare perfectă a ceea ce este. Când cineva te atacă cu o răutate diabolică, tu devii o reflectare a acesteia, și răutatea se întoarce practic de unde a venit. Nu ești Dumnezeu, dar devii una cu El, și îi permiți să fie judecătorul situației și să decidă cum se va întoarce acea tehnică către atacator. Cu alte cuvinte, dacă cineva mă atacă pe stradă, nu am să stau să mă gândesc, “o să îi vin de hac acestui individ.” Nu mă gândesc deloc, reacționez doar la energia cu care mă întâmpină și fac ce am de făcut. Ca o consecință a ce spuneam mai devreme; dacă iau sau dau viață până la urmă nu are nici o importanță. Aș prefera să salvez o viață. Dar dacă spre exemplu stau pe stradă și văd “ucigașul de la miezul nopții” tăind gâtul cuiva și apoi întorcându-se spre mine, reacția mea va fi de a-l extermina. Mi-ar părea rău să îi iau viața, dar până la urmă nu e decizia mea. Va fi o consecință a antrenamentului meu. Acțiune și reacțiune ca o consecință a nivelului negativității care ți se arată. Înțelegeți? Aș prefera să fiu politicos și amabil, cum ziceam anterior, dar dacă trebuie să fiu și altfel decât prietenos, sunt pregătit pentru asta.

Deci până la urmă nu e vorba dacă tu ești bun sau rău, ci doar de a reflecta ce stă în fața oglinzii?

Sensei: Exact.

Aș fi curios dacă aveți același punct de vedere cu privire la vindecare, tratament și persoanele care au nevoie de el?

Sensei: Păi e destul de diferită situația… dar asemănătoare, în sensul că nu prea mai tratez multe persoane în ziua de azi, singurii pe care îi tratez sunt oameni care simt că vor să se îndrepte, să schimbe ceva, că au o relație cu viața care mi se pare că are sens și merită efortul. Cu alte cuvinte, dacă la mine vine cineva cu obiceiuri rele legate de heroină și pretinde că vrea să se îndrepte, dar eu mă uit în ochii lui și nu am sentimentul că are să schimbe ceva, nu o să-l tratez. Dacă cineva din acest dojo ar veni la mine și mi-ar spune că are o problemă cu ovarele iar eu simt că această persoană e de bună credință, m-aș ocupa de ea. Înțelegeți ce vreau să spun? Mă uit la om, îmi fac o părere despre el și pornesc de acolo.

Ce ne puteți spune despre experiența dv. în raport cu O-Sensei?

Sensei: Nu mare lucru. Am avut ocazia să îl văd de câteva ori. L-am auzit vorbind. Am devenit intim cu maeștrii lui spirituali și încă mai sunt. Sunt poate singurul occidental care urmat exact același traseu ca și O-sensei în ce privește pregătirea lui mistică. Am devenit preot în Oomoto Kyo și am trecut prin întreaga disciplină estetică cu preotul cu care a învățat și O-Sensei. Dar nu l-am cunoscut personal pe O-Sensei. Nu am practicat niciodată împreună pe tatami.

Am citit într-un articol că Kenjutsu ar fi o parte integrantă din viața dv.?

Sensei: Pentru mine Aikido și Kenjutsu sunt același lucru. Dacă mi-ați văzut tehnica, eu tai de fiecare dată. Azi am făcut doar câteva tăieturi, dar dacă îmi urmărești tehnica, îți dai seama că eu tai de fiecare dată cu mâinile și picioarele: te-sabaki, ashi-sabaki. Unghiurile mâinior și picioarelor sunt toate din Kenjutsu.

Azi am avut impresia că Aikido-ul dv. este foarte pragmatic; un Aikido orientat către lupta de stradă față de alte stiluri Aikido, mai puțin eficiente. Mă întrebam dacă ați frecventat și alte stiluri Aikido?

Sensei: Tehnica corporală Aikido la nivelul la care o predau eu nu are nici o legătură cu aplicațiile mistice de felul celor la care faceți referire, adică există Go-Ju-Ryu (dur, blând, curgător). O-Sensei spunea mereu: “Bugei wa Bugei desu.” Artele marțiale sunt arte marțiale. Și “Aiki wa odorijanai.” Aikido nu este un dans. Dacă ați fi practicat cu O-Sensei sau l-ați urmărit, v-ar fi frică să atacați pentru că nu se juca. Oricât de blând părea, dacă nu erai atent te-ai fi lovit. Aikido trebuie să funcționeze. Asta a spus fondatorul și avea dreptate. Aikido trebuie să fie eficient. Eu nu încerc decât să vă aduc la nivelul de eficacitate, pentru că nu prea dă rezultate în cazul multora dintre voi. Încerc să vă învăț cum să îl faceți real, autentic; nu e nimic nespiritual în asta, dimpotrivă, e mai aproape de spirit pentru că e real, nu e o iluzie, nu e ceva fictiv. Trebuie să simți pe pielea ta ca să poți înțelege. O-Sensei a fost un mare mistic, dar Aikido-ul lui dădea rezultate. Mulți au încercat să îi vină de hac de nenumărate ori, încă înainte de a pune bazele Aikido și până mult mai târziu. Au aflat în acest fel că nu e o glumă. Și dacă nu poți face asta, dacă nu poți ieși în stradă și nu poți face față câtorva golani care vin cu bâta spre tine, înseamnă că încă nu știi Aikido. Trebuie să fie real; altfel, te poți apuca de Pilates sau orice altceva. Merg uneori în săli de antrenament unde cineva atacă iar celălalt îl proiectează fără să îl atingă. E cineva aici de față care poate face acest lucru? Trebuie să devină eficient. Vorbesc serios.

Vreţi să spuneţi că anumite dojo-uri Aikido sunt prea pasive?

Sensei: Există dojo-uri care predau Aikido în acest fel (proiectări fără atingere) şi cred că pentru a putea ajunge acolo, mai întâi ar trebui să acoperi bazele şi să devii eficient la acel nivel. După ce ai învăţat cum trebuie tehnica de bază şi ai făcut-o să funcţioneze, poţi trece la partea magică, care necesită 20-30-40-50 de ani, ca să îţi poți face o idee despre ce este vorba.

Cum putem adânci aceste aspecte mistico-magice ale tehnicii Aikido, după ce am stăpânit elementele de bază?

Sensei: Acest lucru poate fi învăţat alături de mine sau orice altă persoană care are o pregătire în acest sens. În momentul când se dezvoltă o relaţie intimă între discipol şi maestru, el decide dacă vrea să vă inițieze în astfel de lucruri.

Credeți că altă religie sau formă de spiritualitate poate fi la fel de utilă cum a  fost Oomoto Kyo pentru stilul dv. Aikido?

Sensei: Cred că da, nu văd de ce nu. E unul din aspectele definitorii în Oomoto Kyo, lucru pe care îl spunea și O-Sensei. Toate celelalte religii susțin că “noi deținem adevărul, aceasta este Calea, toate celelalte sunt greșite.” Nu cred să fie alte religii în afară de Oomoto care să nu susțină asta. Cu toții urcăm același munte, sunt multe poteci, dar până la urmă toți încercăm să ajungem la Dumnezeu. Fiecare merge pe drumul său.

Ce parte din Aikido vine din arta sabiei?

Sensei: Toate. Când fac nikyo, tai. Cand fac irimi, tai; shihonage… toate vin din Kenjutsu.

Câți ani aveați când ați deschis primul dojo?

Sensei: Vreo 22.